Furtună
Alexandrina Tulics.

Album Spre Canaan

Norii se adunaseră și izbeau uși…
se auzeau animalele disperate,
grindina bătea cu putere,
parcă, dorind să nu lase nimic neatins,
zgomote amestecate cu respirațiile vintului agonizind,
pomii-și băteau crengile ca la comanda,
spre a nu lăsa nimic neatins,
răpăieli de gheață se auzeau
pe acoperiș
iar apa în burlane se auzea ca în cascade repezi. .
apocaliptica imagine!
era ca o răbufnire a cerului
peste pamintul care se umpluse de uri și silnicie. .
ca răsturnarea pietrelor peste pamintul fălos pina acum
de victorii măsluite și recompense date pe furiș…
Venise răsplata!
cerul nu mai voia să vadă și să audă,
tot ce venea de jos…
intr o încăpere mică?
intr o casa neînsemnată,
un copilaș nascut de citeva luni
își ridica minutele,
stringind pumnișorii
cind gheața năvălea pe acoperiș,
atit de puternic…
lingă el, mama implora iertare cerului,
pentru ce știa, văzuse
cind furtuna rupea pomii ca un răspuns
a celor trimise de oameni.
umerii i se arcuiau spre pămînt,
fata-i era brăzdată de lacrimi, rugative,
pina cind nu mai auzi nimic:
deschise ochii spre copilul adormit, cu respirație ușoară…