Furtună
Alexandrina Tulics

Album: Spre Canaan

Norii se adunaseră și izbeau uși…
se auzeau animalele disperate,
grindina bătea cu putere,
parcă, dorind să nu lase nimic neatins,
zgomote amestecate cu respirațiile vântului agonizind,
pomii-și băteau crengile ca la comandă,
spre a nu lăsa nimic neatins,
răpăieli de gheață se auzeau
pe acoperiș
iar apa în burlane se auzea ca în cascade repezi...
Apocaliptică imagine!
Era ca o răbufnire a cerului
peste pământul care se umpluse de uri și silnicie...
ca răsturnarea pietrelor peste pământul fălos până acum
de victorii măsluite și recompense date pe furiș…
Venise răsplata!
Cerul nu mai voia să vadă și să audă,
tot ce venea de jos…
Într-o încăpere mică,
într-o casă neînsemnată,
un copilaș născut de câteva luni
își ridica mânuțele,
strângând pumnișorii
când gheața năvălea pe acoperiș,
atât de puternic…
lângă el, mama implora iertare cerului,
pentru ce știa, văzuse,
când furtuna rupea pomii ca un răspuns
a celor trimise de oameni.
Umerii i se arcuiau spre pământ,
fața-i era brăzdată de lacrimi rugative,
până când nu mai auzi nimic:
deschise ochii spre copilul adormit, cu respirație ușoară…